Apropo de utilizarea substanțelor psihedelice din perspectiva evoluției personale

Conform teoriei creierului entropic (unde „entropie“ este și nu este același lucru ca în fizică), a lui Carhart-Harris, LSD-ul (și psihedelicele în general) cresc entropia activității cerebrale și a percepțiilor noastre. „Entropie“ înseamnă aici gradul de dezordine, haos sau imprevizibilitate (în sens informațional, nu strict termodinamic).

Conform teoriei, există un punct optim (punct critic) al activității cerebrale. El este poziționat între ordine (prea puțină entropie, ordine exagerată, reguli stricte, atenție orientată exclusiv către lucrurile pragmatic utile supraviețuirii) și haos (prea multă entropie, dezordine exagerată, lipsită de filtrul pragmatismului). În acest punct critic, fluxul de informații este maxim, complexitatea este optimă, creierul este extrem de sensibil și adaptabil, dar nu sare calul. Sunt respectate tiparele, regulile, atenția este orientată către supraviețuirea cu consum minim de resurse, dar este loc și pentru creativitate, lărgirea percepției către lucruri mai puțin utile, mai puțin necesare supraviețuirii, dar care duc la nou, la descoperiri științifice și creații artistice, la ieșirea din tiparele vechi, la extinderea acestora într-un spațiu sigur, dar în care facem o oarecare risipă de resurse.

Psihedelicele împing sistemul dincolo de acest punct critic. Percepțiile devin mai bogate, mai dinamice, mai „haotice“, apare o varietate mai mare de tipare, gânduri și senzații, iar selecția făcută de creierului normal (care filtrează realitatea ca pe o halucinație controlată, din care alege lucrurile utile supraviețuirii) slăbește. Asta duce la un haos temporar în sistemul perceptiv, ierarhiile rigide ale creierului (ego-ul, credințele fixe, modelele predictive obișnuite) se „aplatizează“, apare o „inundație“ care destramă vechea ordine, elimină barierele și rigiditatea în gândire și lasă creierul să se confrunte cu mai mulți stimuli decât este el obișnuit și-i sunt necesari supraviețuirii.. Deci se confruntă cu mai mulți stimuli care erau acolo, dar erau ignorați, cenzurați ca nefiind utili supraviețuirii, da?

În cealaltă direcție, o scădere a dezordinii/haosului (adică o creștere excesivă a ordinii, o scădere a entropiei) rigidizează percepțiile. Creierul devine „sub-critic“ (ușor sub punctul optim), prea ordonat: apar „șleauri“ în care se blochează credințele, traumele sau tiparele de gândire rigide. Asta duce la rigiditate mentală, anxietate, depresie, la alte tulburări văzute ca „boli ale excesului de ordine“. Multe afecțiuni psihice vin dintr-o entropie scăzută, pornesc de la percepții și gânduri „înghețate“, greu de schimbat.

Creierul normal de adult este ușor sub-critic (prea multă ordine, ego puternic, percepții controlate, ignorarea „zgomotului“ irelevant). Psihedelicele cresc entropia, mută sistemul dincolo de punctul critic, deschid perspective noi.

Psihedelicele (dar și meditația!) împing creierul către și dincolo de punctul de optim, punctul critic. Prima senzație este aceea că vine totul la grămadă, amintiri, emoții, asocieri noi eliberate de filtrul obișnuit, plus o senzație de clarpercepție, de extindere a percepției. Într-un fel, pare zgomot pur, dar și acces la un univers pe care, de obicei, îl ignorăm. De ce ar fi un avantaj acest „mai mult zgomot“? Nu este un avantaj în timpul experienței acute (acolo unde este adesea haos subiectiv, confuzie, chiar dacă totul pare o experiență „artistică/spirituală“).

Avantajul apare din neuroplasticitatea temporară și din ce se întâmplă după. Creierul normal este prea ordonat (sub-critic) pentru mediul complex și schimbător în care trăim și atunci se ascunde după tipare de genul „sunt un ratat“, „lumea este periculoasă“, „nu merit iubire“, tipare care devin acele „șleauri adânci“, gânduri repetitive, depresie, anxietate, traume blocate, din care „roțile“ gândirii noastre nu mai pot să iasă.

Creșterea entropiei resetează modelele vechi, permite accesul la alte semnale provenite din corp, la emoții reprimate, la asocieri noi, la observarea mai largă a mediului. Crește astfel numărul de stări metastabile posibile și creierul explorează un spațiu mai mare de posibilități. „Zgomotul“ permite asocieri neașteptate și multe revelații artistice sau științifice au apărut în stările alterate ale conștienței. Pentru cineva blocat într-o depresie (entropie scăzută, gânduri rigide), haosul temporar elimină blocajele. După ce efectul substanței trece, creierul care a descoperit și alte priorități este mai adaptabil. Practic este o deschidere temporară a filtrului ca să vezi realitatea fără ochelarii ego-ului obișnuit. Asta uneori pare ceva mistic, alteori doar o „zăpăceală“ terapeutică.

Trebuie să ținem cont de faptul că „zgomotul“ nu este scopul, așa cum cred cei care discută aspectul „spiritual“, ci prețul plătit pentru plasticitate. Creierul a evoluat să suprime entropia pentru realism și eficiență zilnică, dar în anumite momente (crize psihice, nevoie de schimbare majoră) suprimarea asta devine o problemă. Psihedelicele oferă o fereastră controlată de „haos util“, suficientă ca să spargă tiparele vechi, dar nu atât de mult încât să fie pierdut complet controlul. Dar o fereastră cu totul dependentă de acea substanță.

O primă concluzie ar fi aceea că nu zgomotul în sine trebuie urmărit, trebuie promovat, trebuie discutat și considerat a fi scopul experienței, deși tocmai asta descoperă oamenii în mai toate materialele care promovează astfel de experiențe în scop spiritual sau, mai degrabă, în scop de entertainment.

O a doua concluzie ar fi aceea că lărgirea percepțiilor, ieșirea din „șleaurile“ gândirii fixiste și pragmatice, nu trebuie să depindă de substanțe decât în cazurile clinice, în care se oferă un tratament sub supraveghere medicală. Scăderea activității rețelei neuronale implicite, a modului de funcționare implicit (Default Mode Network – DMN), responsabilă de ego, ruminație și percepții rigide trebuie făcută prin meditație, prin contemplare, prin tehnici de respirat, pentru ca ea să fie accesibilă permanent, nu să depindă de administrarea de substanțe și de lipsa temporară a controlului. Și, sigur că da, pentru a putea reveni rapid, la nevoie, la viața cotidiană, nu după câteva ore.

Deși acționează în mod similar, experiența cu LSD este mai analitică iar aceea cu ayahuasca este mai viscerală, emoțională. În plus, la ayahuasca, ceremonialul tradițional (șamanic) oferă o experiență culturală/spirituală mai puternică, dar care poate amplifica aspectul emoțional/trauma.

Senzația profundă de „unire cosmică“, experiența în care granița dintre sine și lume se dizolvă, iar totul pare interconectat într-un întreg unitar, este mai puțin o revelație mistică magică și mai degrabă un efect direct al modului în care psihedelicele acționează asupra creierului. Prin creșterea entropiei și relaxarea rețelei neuronale implicite (Default Mode Network), substanțe precum LSD-ul sau ayahuasca slăbesc precizia credințelor rigide despre sine. Simțul obișnuit al „eului separat“, o construcție cerebrală menținută cu efort, își pierde forța. În același timp, crește hiperconectivitatea globală a creierului, permițând ca informația să curgă liber, fără filtrele obișnuite.

ayahuasca versus meditation practice

Rezultatul subiectiv este dizolvarea temporară a separării: „eu“ nu se mai simte distinct de univers, ci parte din același întreg vast și viu. Nu descoperim neapărat o „adevărată“ unitate cosmică, ci experimentăm, pentru scurt timp, realitatea fără ochelarii rigizi ai ego-ului.

Dar pentru că experiențele psihedelice tind să fie mai încărcate emoțional (atât pozitiv, cât și negativ) și ceva mai orientate spre aspecte sociale, în timp ce meditația produce doar după un efort susținut insight-uri de tip mistic/unitate, pare că psihedelicele oferă ceva în plus.

Nu aș ignora nici faptul că meditația nu implică riscuri farmacologice, nu are efecte secundare fizice semnificative și poate fi oprită oricând. Ea oferă îmbunătățiri cumulative și stabile în reducerea stresului, creșterea flexibilității psihologice, well-being și capacitatea de a gestiona emoțiile. Efectele apar gradual, dar devin sustenabile pe viață, fără costuri suplimentare sau dependență de substanțe. Psihedelicele au nevoie de un context controlat (doză precisă, printre altele) pentru a produce schimbări rapide cu aspect spectaculos, fiind utile în cazuri clinice severe de depresie, anxietate sau dependențe, dar experiențele emoțional intense pot duce chiar la agravări temporare ale anxietății, la complicații, și este nevoie de un control prealabil riguros pentru a exclude persoanele vulnerabile, ceea ce nu se face de obicei, singura barieră fiind prețul.

Pentru omul clinic normal, persoana sănătoasă psihic, fără depresie, anxietate severă, traume majore sau alte suferințe clinice, pentru un adult funcțional, care vrea să-și îmbunătățească well-being-ul, flexibilitatea mentală, sensul vieții, liniștea interioară sau capacitatea de a fi prezent, fără să aibă o problemă care necesită intervenție medicală, meditația este cea mai bună soluție.

Meditația este sigură și sustenabilă pe termen lung în timp ce psihedelicele implică riscuri mici dar reale. Intri în meditație în 8-10 minute și, la nevoie, ieși instantaneu, în timp ce cu psihedelicele ești „plecat“ ore întregi. În plus, meditația construiește abilități reale care se păstrează pe termen lung.

Altfel, la indicația și sub supravegherea unui specialist, nu a unui ghid turistic, puteți încerca…

Vlad T. Popescu

Bibliografie

Jake Orthwein, Written, Directed & Edited by, „Your Brain Is Hallucinating Right Now — Psychedelics Just Make It Obvious“, YouTube

Jeff Jones, „The Meditating Mind on Psychedelics: A New View of Brain Connectivity“, https://serenityprofessionalcounseling.com/the-meditating-mind-on-psychedelics-a-new-view-of-brain-connectivity

Konsta Kallio-Mannila, Rosa Salmela & Jussi Jylkkä, „Comparing psychedelic and meditation experience reports with natural language processing“, Nature, 2025, https://www.nature.com/articles/s41598-025-27724-0